Săli de priveghi

Săli de priveghi Ritus - edificii special amenajate pentru a desfăşura funeralii şi parastasuri. Interioare elegante, climate-control, terase izolate, toate dotările necesare.

Tradiţional ceremonia de adio are loc în casa decedatului. Însă, în ultimul timp tot mai mulţi oameni preferă săli de priveghi - edificii special amenajate pentru a desfăşura funeralii şi parastasuri. Sala de priveghi este o soluţie demnă și rezonabilă din toate punctele de vedere. În țara noastră, această oportunitate a apărut abia acum, în timp ce în străinătate sălile de doliu au existat demult și sunt foarte solicitate.

Sala de priveghi este o soluţie demnă și rezonabilă din toate punctele de vedere.

Sălile de priveghi sunt dotate cu sisteme de climatizare şi ventilaţie prin refulare şi aspiraţie.

Interioarele sunt realizate în stil clasic cu culori deschise. Am renunţat intenţionat la motivele tradiţionale negre şi roşii, încercând să facem anturajul mai neutru şi calm, inclusiv prin lumina caldă şi saturată a numeroaselor aplice şi lustre imense.

Toate spaţiile sunt adaptate pentru persoane cu necesităţi speciale: nivelul zero, uşi fără praguri, mânere la WC.

Complexul dispune de parcare îngrădită pentru 100 automobile.

Funerar.md Coroane.md Funeral.md Candele.md Sicriu.md Repatriere.md Pomana.md